Top 40 parfumuri pentru bărbați

Dacă ești în căutarea unui top cu parfumuri pentru bărbați, ai ajuns exact unde trebuie.

Știm cât poate fi de complicat să găsești cele mai bune parfumuri bărbătești, fie că trebuie să le achiziționezi pentru tine, fie pentru a le face cadou cuiva.

Însă, chiar și așa, nu este imposibil să alegi cel mai bun parfum bărbătesc. Trebuie doar să cunoști câteva detalii care te vor ajuta să iei decizia corectă.

De exemplu, parfumurile sunt împărțite în 5 categorii:

  • proaspete (sau fougère);
  • lemnoase;
  • orientale (picante);
  • citrice;
  • florale.

Cunoașterea acestor categorii este utilă pentru a face un top cu parfumuri pentru bărbați. Însă, trebuie să iei în considerare și notele reale ale parfumului, felul în care acesta miroase.

  • Notele de vârf sunt ceea ce miroși imediat ce pulverizezi un parfum și, de obicei, sunt cele care dispar primele.
  • Notele de mijloc sunt cele care se simt după dispariția notelor de vârf. Notele de bază sunt cele care persistă cel mai mult.
  • Notele de vârf sunt mai ușoare, de obicei florale, în timp ce notele de bază sunt lemnoase.

Pe lângă toate aceste aspecte, atunci când vrei să găsești cele mai bune parfumuri bărbătești trebuie să ții cont de cât de puternice sunt acestea și cât timp persistă.

Astfel, acestea sunt clasificate în:

  • Apă de colonie – este mai ușoară, conține 2% uleiuri esențiale și persistă aproximativ 2-3 ore.
  • Apa de toaletă – este perfectă pentru a fi purtată zilnic, conține aproximativ 15% uleiuri esențiale, iar mirosul său persistă între 3-4 ore.
  • Apa de parfum – conține între 15% – 20% uleiuri esențiale și persistă chiar și mai mult de 5 ore.

În lumea parfumurilor, este bine să te ghidezi mereu după ceea ce îți place. Un parfum potrivit stilului și personalității tale te poate face să te simți bine, să ai o dispoziție bună.

Cele mai bune parfumuri bărbătești nu trebuie neapărat să fie exorbitant de scumpe. Trebuie doar să ți se potrivească.

Există nenumărate parfumuri, care mai de care cu mirosul său specific, însă nu atât de multe se regăsesc în topul parfumurilor pentru bărbați.

Parfumurile pot transmite un milion de stări – de la relaxare și distracție, până la autoritate și putere. De aceea este atât de importantă alegerea celui mai bun parfum bărbătesc pentru tine.

Iar pentru a te ajuta să iei cea mai bună decizie, ne-am gândit să-ți venim în ajutor.

Așadar, iată un top al parfumurilor pentru bărbați, indiferent dacă ai nevoie de un parfum proaspăt pentru a îl utiliza zi de zi sau de ceva dramatic și îndrăzneț pentru acele momente speciale.

Top parfumuri bărbați: Dior

Apă de toaletă Christian Dior – Sauvage

Masculin, robust, dar rafinat, Sauvage este o enigmă ademenitoare.

  • Anul lansării: 2015.
  • Stil: Picant-lemnos.
  • Notele de bază: Piper și bergamotă de Calabria.
  • Potrivit: Pentru seară.
  • Persistența parfumului: 5-6 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un amestec de note interesante.

Prima apă de toaletă inclusă în top parfumuri pentru bărbați este Sauvage, concepută de parfumierul DIOR François Demachy.

Celebrul creator de modă și parfumier François Demachy a vrut să creeze un parfum care să fie proaspăt și nobil în același timp și exact asta a reușit cu apa de toaletă Sauvage.

Dior Sauvage te încântă cu notele sale de vârf cu miros de bergamotă de Calabria și piper; dar pe măsură ce aceste note se estompează, cea care iese în evidență este nota de bază, masculină, rafinată, cât și lemnoasă.

Aroma sa este inspirată de vântul care suflă peste peisaje stâncoase și de cerul albastru care veghează peste deșertul fierbinte.

Dacă ești în căutarea unui parfum de seară care să te învăluie cu un miros de neuitat, apa de toaletă Dior Sauvage este exact ceea ce ai nevoie.

Apă de parfum Christian Dior – Sauvage

Christian Dior – Sauvage, unul dintre cele mai bune parfumuri bărbătești.

  • Anul lansării: 2018.
  • Stil: Lemnos.
  • Notele de bază: Bergamotă.
  • Potrivit: Pentru seară.
  • Persistența parfumului: 12 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un amestec de note interesante și persistă multe ore.

Lansată în anul 2018, apa de parfum Christian Dior – Sauvage cucerește prin aroma sa masculină și elegantă. Comparativ cu apa de toaletă cu același nume, apa de parfum Sauvage rezistă mult mai mult timp pe piele și țesături.

Această aromă orientală te cucerește imediat cu notele sale de mijloc, de lavandă, piper de Sichuan, anason stelat și nucșoară, dar și cu mirosul subtil de vanilie. Ambroxanul, derivat din chihlimbarul prețios, dezlănțuie o urmă puternic lemnoasă.

Dior Sauvage Parfum este mai fin, mai aromat și mai sofisticat decât versiunile anterioare. Astfel că, nu este de mirare că este unul dintre cele mai bune parfumuri bărbătești.

Top parfumuri bărbați: Versace

Apă de parfum VERSACE Eros

Un parfum senzual, îndrăzneț și contemporan.

  • Anul lansării: 2020.
  • Stil: Oriental-lemnos.
  • Notele de bază: Vanilie, lemn de santal, cedru, portocală amară.
  • Potrivit: Pentru zi.
  • Persistența parfumului: 5-6 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are o aromă intensă.

Acest parfum îndrăzneț te cucerește cu notele sale orientale și aroma intensă de vanilie, lemn de santal și portocală amară.

Numit după zeul grec al iubirii și fiul zeiței Afrodita – Eros, parfumul Versace Eros emană o prospețime intensă și vibrantă, obținută din combinația de frunze de mentă, lămâie italiană și măr.

Cât persistă acest parfum inclus în topul parfumurilor pentru bărbați?

Ei bine, în general, acest lucru depinde de mulți factori, de la chimia pielii până la perioada anului. De asemenea, ține cont de factorii sezonieri, inclusiv temperatura și umiditatea. Însă, VERSACE Eros persistă mai mult de 5 ore.

Apa de parfum Versace – Eros Flame

Un parfum proaspăt și elegant, atemporal, cu o semnătură foarte masculină.

  • Anul lansării: 2018.
  • Stil: Lemnos-condimentat.
  • Notele de bază: Cedru de Texas, paciuli, boabe de tonka, vanilie, lemn de santal.
  • Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 8-9 ore.
  • De ce să-l cumperi: Persistă mult timp și are o aromă intensă.

Comparativ cu aroma parfumului Eros, Versace Eros Flame, te încântă cu o aromă total diferită, cu acorduri citrice, picante, lemnoase și de chihlimbar.

Parfumul, ideal pentru un bărbat puternic, pasional, încrezător în sine, se bazează pe o interpretare a iubirii pasionale.

Olivier Pescheux a dezvoltat compoziția parfumului, bazându-se pe note contrastante. Notele de bază sunt proaspete, cu citrice, piper negru și rozmarin. Mirosul de trandafir se regăsește în notele de mijloc, iar notele de bază sunt lemnoase, amestecate cu tonka și vanilie.

Grație faptului că este un parfum versatil, Versace – Eros Flame este potrivit pentru a fi purtat atât ziua, cât și seara. Mirosul său persistă câteva ore, fapt care îl încadrează în topul parfumurilor bărbătești persistente.

Top parfumuri bărbați: Armani

Apă de parfum Giorgio Armani Acqua Di Gio

Un parfum cu o notă de „la dolce vita”, așa poate fi descris Acqua Di Gio.

  • Anul lansării: 2015.
  • Stil: Aromatic-acvatic.
  • Notele de bază: Paciuli și tămâie.
  • Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 7-8 ore.
  • De ce să-l cumperi: Persistă mult timp și are o aromă intensă.

Acest parfum sofisticat și masculin te va face să simți că ești pe coasta Mediteranei, unde marea se întâlnește cu stâncile dure, și te va cuceri cu o prospețime minerală intensă.

Ideal pentru bărbații curajoși, care tânjesc după aventură, Giorgio Armani Acqua Di Gio înglobează tonuri acvatice proaspete și de bergamotă. Notele sale de mijloc sunt cu accente ierboase, de salvie și rozmarin, iar baza de paciuli și tămâie este accentul unic al acestui parfum masculin.

Acqua Di Gio, unul dintre cele mai bune parfumuri bărbătești, poate fi folosit atât ziua, cât și noaptea.

Apă de parfum Giorgio Armani Code Profumo Pour Homme

Un parfum bazat pe noțiunea de senzualitate pură.

  • Anul lansării: 2016.
  • Stil: Lemnos.
  • Notele de bază: Tonka, cardamon și ambra lemnoasă.
  • Potrivit: Mult mai potrivit pentru seară.
  • Persistența parfumului: 7-9 ore.
  • De ce să-l cumperi: Persistă mult timp și are o aromă aparte.

Armani Code Profumo este un parfum picant, cu elemente orientale, creat special pentru bărbatul modern.

Dat fiind faptul că este un parfum cu un puternic accent lemnos, Armani Code Profumo este potrivit pentru a fi purtat în special seara, grație notei lemnoase de cardamom și măr verde proaspăt.

Notele sale de mijloc, de floare de potrocal, lavandă și nucșoară te cuceresc. Elementul spectaculos al acestei ape de parfum este nota de bază, care înglobează aroma de chihlimbar și boabe de tonka.

Inclus în topul parfumurilor bărbătești, datorită aromei sale speciale, Giorgio Armani Code Profumo Pour Homme te cucerește de la prima utilizare.

Top parfumuri bărbați: Chanel

Apă de parfum Chanel – Bleu de Chanel

Realizat de faimoasa casă de modă de lux CHANEL, Bleu de Chanel poate fi purtat atât ziua, cât și seara, în orice anotimp.

  • Anul lansării: 2010.
  • Stil: Lemnos-aromatic.
  • Notele de bază: Tămâie, vetiver, cedru, lemn de santal, patchouli, labdanum și mușchi alb.
  • Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: Mai mult de 7 ore.
  • De ce să-l cumperi: Persistă mult timp și este potrivit pentru a fi purtat în orice anotimp sau moment al zilei.

La fel ca hainele iconice pe care Coco Chanel a început să le proiecteze în urmă cu aproape un secol, parfumurile pentru bărbați Chanel sunt sofisticate și atemporale. Ceea ce este unic la Bleu de Chanel este faptul că acesta combină aromele aromatice-lemnoase cu prospețimea revigorantă a citricelor. Acest lucru îl face potrivit pentru a fi purtat în lunile de iarnă sau de vară, atât ziua, cât și seara.

Bleu de Chanel, unul dintre cele mai bune parfumuri pentru bărbați, este conceput pentru a îți oferi „încredere de neatins” și pentru a primi o mulțime de complimente.

Bleu de Chanel te învăluie cu o aromă intensă de citrice, vetiver, piper roz, grapefruit, cât și tămâie, ghimbir și lemn de santal.

Apă de toaletă Chanel Allure Homme Sport

Potrivit pentru bărbatul care își trăiește viața cu stil.

  • Anul lansării: 2004.
  • Stil: Lemnos-picant.
  • Notele de bază: Boabe de tonka, ambra, vanilie, vetiver, mosc alb și rășină elemi.
  • Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 5-6 ore.
  • De ce să-l cumperi: Persistă mult timp și este potrivit pentru a fi purtat în orice anotimp sau moment al zilei.

Indiferent dacă îl alegi pentru tine, sau vrei să îl dăruiești cuiva drag, Chanel Allure Homme Sport este un parfum încântător, un parfum care îți dă o stare de bine.

Este foarte versatil și poate fi purtat în orice anotimp, atât ziua, cât și seara. Chanel Allure Homme Sport nu este un parfum potrivit doar celor care iubesc sportul. El este perfect pentru orice bărbat care își trăiește viața cu stil, deoarece emană prospețime și senzualitate.

Portocala, mandarina și notele marine se îmbină armonios cu piperul, boabele de tonka și vanilia, rezultând un miros irezistibil și intens.

Top parfumuri bărbați: Tom Ford

Parfum Tom Ford – Tobacco Vanille

Un parfum sexy, cu note uimitoare de vanilie și de tutun.

  • Anul lansării: 2007.
  • Stil: Oriental-picant
  • Notele de bază: Fructe uscate și note lemnoase.
  • Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 10 ore.
  • De ce să-l cumperi: Persistă mult timp și este potrivit pentru a fi purtat în orice anotimp sau moment al zilei.

Tom Ford reinventează mirosul tutunului clasic, realizând astfel un parfum care te încântă cu mirosul boabelor de tonka, vaniliei, cacao, acorduri de fructe uscate și sevă de dulce de lemn.

Comparativ cu parfumurile enumerate până acum, încluse în categoria celor mai bune parfumuri pentru bărbați, Tobacco Vanille este potrivit și femeilor.

Parfumul, care face parte din colecția Private Blend, este echilibrul perfect între dulce și fructat. Aroma sa oriental-picantă te învăluie și te vrăjește, așa că este imposibil să nu-ți placă placă Tobacco Vanille.

Pe lângă faptul că miroase divin, parfumul poate fi purtat atât ziua, cât și noaptea, el fiind potrivit oricărui anotimp.

Apă de parfum Tom Ford Noir Extreme

Un parfum seducător, pentru bărbații care se bucură la maximum de fiecare clipă.

  • Anul lansării: 2015.
  • Stil: Oriental-lemnos.
  • Notele de bază: Lemnoase, ambra, lemn de santal și vanilie.
  • Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 7-8 ore.
  • De ce să-l cumperi: Persistă mult timp și este potrivit pentru a fi purtat în orice anotimp sau moment al zilei.

Tom Ford Noir Extreme este un parfum potrivit bărbaților cărora le place să se bucure de fiecare clipă. Are o combinație de note intense, care includ mandarină, neroli, șofran, nucșoară, cardamom, floare de portocal, lemn de santal și vanilie. Totul se îmbină perfect pentru a crea un parfum care este misterios, sexy și seducător.

Top parfumuri bărbați: Hugo Boss

Apă de toaletă Hugo Boss Bottled

Un parfum clasic, dar seducător.

  • Anul lansării: 1998.
  • Stil: Lemnos-picant.
  • Notele de bază: Lemnoase, ambra, lemn de santal și vanilie.
  • Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 4-6 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are o aromă intensă și poate fi purtat în orice anotimp sau moment al zilei.

Hugo Boss Bottled evocă valorile clasice ale omului de succes. Liniile simple și curate ale sticlei sunt masculine, realizate cu stil, la fel ca și piesele vestimentare marca Hugo Boss.

Parfumul, care se potrivește perfect bărbatului modern, conține note de vârf proaspete care includ mere și citrice. Notele de mijloc ale parfumului conțin aromele mai dulci, precum cele de geranium, scorțișoară și cuișoare.

Mirosul de lemn de santal, amestecat cu vetir, lemn de cedru și măslin stă la baza notelor de bază și creează aroma masculină și sexy.

Hugo Boss Bottled este un parfum sofisticat, potrivit pentru a fi folosit atât ziua, cât și noaptea.

Apă de toaletă Hugo Boss The Scent

O apă de toaletă creată pentru seducție sofisticată.

  • Anul lansării: 2015
  • Stil: Oriental-lemnos, cu note picante
  • Notele de bază: Lemnoase, ambra, lemn de santal și vanilie.
  • Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 4-6 ore.
  • De ce să-l cumperi: Este potrivit pentru a fi purtat în orice anotimp.

Un alt parfum seducător care face parte din topul parfumurilor pentru bărbați este The Scent, marca Hugo Boss.

Aroma sa seducătoare de lavandă și ghimbir îți seduce simțurile încă de la prima utilizare și îi încântă pe toți cei din jurul tău.

The Scent, conceput pentru bărbatul modern și sigur pe el, este ideal pentru a fi purtat la o întâlnire sau la o ieșire cu prietenii. Nu este, însă, o alegere grozavă pentru a fi purtat la birou.

Top parfumuri bărbați:  Calvin Klein

Apă de toaletă Calvin Klein Euphoria Intense

Acest parfum oriental creează dependență.

  • Anul lansării: 2008.
  • Stil: Oriental-lemnos
  • Notele de bază: Labdanum, ambra, paciuli, lemn de agar, smirnă.
  • Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 4-6 ore.
  • De ce să-l cumperi: Este potrivit pentru a fi purtat în anotimpul rece.

Euphoria Intense, semnat Calvin Klein, este o interpretare mai intensă a parfumului clasic Euphoria, unul dintre cele mai bune parfumuri bărbătești.

Această apă de toaletă este un amestec sofisticat de arome picante, lemnoase și orientale.

Notele sale de vârf, de ghimbir și piper, îi conferă o aromă energizantă și sunt echilibrate de notele de mijloc, de busuioc negru, salvie, vetiver și cedru.

Notele de bază, de labdanum, smirnă, ambră și paciuli sunt mai dulci și mai senzuale.

Datorită combinației de arome, Euphoria Intense este potrivit în special în anotimpul rece.

Apă de toaletă Calvin Klein One Shock

Calvin Klein One Shock este dedicat bărbaților spontani, care nu se sperie de obstacole.

  • Anul lansării: 2011.
  • Stil: Oriental-condimentat.
  • Notele de bază: Mosc, paciuli, ambra, tutun și note lemnoase.
  • Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară, potrivit fiind în special pentru anotimpul rece.
  • Persistența parfumului: 4-6 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are o aromă intensă.

Dacă ești în căutarea unui parfum oriental-condimentat, senzual și irezistibil, Calvin Klein One Shock poate fi exact ceea ce cauți. Ideal pentru a fi purtat zi de zi, în sezonul rece, Calvin Klein One Shock te încântă cu aroma sa specială.

Notele de vârf sunt o combinație de cardamon aromatic, cu busuioc, boabe de piper proaspăt măcinate și o adiere delicată de osmanthus. În schimb, notele de bază sunt asigurate de esențe de ambră, lemn, paciuli și mosc.

Flaconul său negru, decorat cu graffiti, se potrivește cu aroma vibrantă a parfumului, iar toate aceste detalii îl fac să fie inclus în topul parfumurilor pentru bărbați.

Top parfumuri bărbați: Paco Rabanne

Apă de toaletă Paco Rabanne Invictus

Un parfum perfect pentru starea ta de bine.

  • Anul lansării: 2013
  • Stil: Acvatic-lemnos.
  • Notele de bază: Mandarine, grapefruit, ambra cenușie, iasomie, mușchi de stejar, lemn de gaiac, paciuli, frunză de dafin.
  • Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 8-10 ore.
  • De ce să-l cumperi: Este un parfum fresh și vibrant, care îți dă o stare de bine.

Invictus, de la Paco Rabanne, cucerește grație faptului că emană prospețime și sentimentul de siguranță. Creat pentru a reprezenta putere, dinamism și energie, special pentru bărbatul cu simț de învingător și mereu creativ, Invictus nu cucerește numai datorită aromei sale. Sticla sa este în formă de cupă și este menită să sublinieze și mai mult capacitatea parfumului de a îți da o stare de bine și de a te simți învingător.

Cu Invictus vei mirosi a victorie și te vei simți un învingător. Numit unul dintre cele mai bune parfumuri bărbătești, Invictus se mândrește cu un amestec îndrăzneț de prospețime și căldură, care te va ajuta să treci prin orice situație, oricât de grea ar fi.

Cu note proaspete de mandarine și grapefruit, cu tonuri lemnoase de dafin, paciuli și lemn de gaiac și cu o ușoară aromă de iasomie, acest parfum îndrăzneț promite să îți sporească încrederea și să atragă complimente.

Apă de toaleta Paco Rabanne 1 Million

Un parfum picant, cu tente lemnoase, unul la un milion.

  • Anul lansării: 2008.
  • Stil: Lemnos-condimentat.
  • Notele de bază: Pielărie, note lemnoase, ambra și paciuli indian.
  • Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 6-8 ore.
  • De ce să-l cumperi: Este perfect pentru o noapte de neuitat.

Când Paco Rabanne a lansat pentru prima dată parfumul 1 Million, în 2008, puțini ar fi putut prezice succesul său fulgerător. La urma urmei, era foarte dulce pentru un parfum bărbătesc și nu se conforma cu adevărat stereotipurilor de gen.

Însă, 1 Million a fost și este apreciat de bărbații din toată lumea, grație mirosului său încântător.

Numele său este, în plus, o odă către lumea dorinței și a succesului pe care o încapsulează parfumul.

Inspirat de aromele calduroase de toamnă, 1 Million  surprinde cu o esență de grapefruit proaspăt, mandarină și mentă, cu tente de trandafir, scoarță de scorțișoară și mosc, cu o bază de piele ultra-masculină.

Top parfumuri bărbați: Yves Saint Laurent

Apă de toaletă Yves Saint Laurent – Y Eau Fraiche

Yves Saint Laurent Y este un parfum cu mai multe fațete, care conferă carismă oricărui bărbat modern în căutarea succesului. 

  • Anul lansării: 2020.
  • Stil: Lemnos.
  • Notele de bază: Mosc, cedru, tămâie, chihlimbar, brad, ambra.
  • Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 6-8 ore.
  • De ce să-l cumperi: Persistă multe ore.

Inspirat de iconicul tricou alb și jacheta neagră Yves Saint Laurent, Y Eau de Toilette reprezintă un echilibru între prospețime și putere. Notele de bergamotă, salvie și ghimbir oferă o puternică aromă de prospețime.

La bază, notele lemnoase de brad, lemn de cedru și chihlimbar întruchipează puterea subtilă a unui sacou negru, care este rafinat, șic și surprinzător de bine croit. O creație autentică și îndrăzneață, Y Eau Fraiche este masculinitatea redefinită.

Y de Yves Saint Laurent poartă numele generației Y și își propune să capteze energia bărbaților moderni — plini de vitalitate, gata să cucerească lumea.

Apă de toaletă Yves Saint Laurent – Opium

Opium, un parfum care te învăluie într-o aură de mister.

  • Anul lansării: 1995.
  • Stil: Oriental-condimentat.
  • Notele de bază: Balsam de Tolu, atlas cedru, vanilie bourbon.
  •  Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 6-8 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un miros intens, care persistă mult timp.

Mirosul provocator și misterios al parfumului Opium Pour Homme este un omagiu adus Orientului, un loc de inspirație nesfârșită pentru Saint Laurent. O fuziune intensă de note exotice de coacaze negre, galanga, anason stelat interacționează cu aromele calde de cedru, vanilie bourbon, rezultând un parfum cu un miros incredibil.

Grație aromei sale, Opium este unul dintre cele mai bune parfumuri bărbătești, fiind astfel înclus și în topul parfumurilor bărbătești persistente.

Top parfumuri bărbați – Dolce & Gabbana

Apă de toaletă Dolce & Gabbana – Light Blue

Un parfum profund atrăgător, pentru bărbatul care adoră lumea modernă.

  • Anul lansării: 2007.
  • Stil: Picant-lemnos.
  • Notele de bază: Lemn de mosc, tămâie și mușchi de stejar.
  •  Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară, fiind ideal pentru anotimpul cald.
  • Persistența parfumului: 4 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are o aromă intensă de prospețime.

Puține parfumuri pentru bărbați surprind spiritul verii la fel cum o face Light Blue, semnat Dolce & Gabbana.

Cu arome revigorante și proaspete, dar și condimentate, Light Blue este ideal pentru sezonul cald.

Notele de vârf sunt un amestec de mandarină siciliană, ienupar, grapefruit și bergamotă. Mirosurile ierboase sunt adăugate în notele de mijloc, prin intermediul rozmarinului, lemnului de trandafir brazilian și piper. În cele din urmă, aroma sa este conturată prin intermediul notelor de bază, care surprind mirosul moscului, lichenului și tămâiei.

Light Blue poate fi purtat atât ziua, cât și seara.

Apă de parfum Dolce & Gabbana – Light Blue Eau Intense Pour Homme

Un parfum care înglobează prospețimea și masculinitatea.

  • Anul lansării: 2017.
  • Stil: Acvatic-lemnos.
  • Notele de bază: Amberwood, mosc, lemn de guaiac.
  • Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 7-9 ore.
  • De ce să-l cumperi: Persistă multe ore, fiind ideal pentru anotimpul cald.

Light Blue Eau Intense Pour Homme este un parfum intens, care te învăluie într-o aromă acvatică, proaspătă și masculină. Notele sale de vârf includ citrice proaspete – grapefruit și mandarine, în timp ce notele de mijloc, de rozmarin, ienupăr și sare de mare te duc cu gândul la Marea Mediterană.

Amberwoodul, moscul și lemnul de guaiac surprind esența notelor de bază, care accentuează și mai mult mirosul masculin al parfumului. Grație aromei sale magnetice, proaspete și senzuale, Light Blue Eau Intense Pour Homme este unul dintre cele mai bune parfumuri bărbătești din toate timpurile.

Top parfumuri bărbați: Gucci

Apă de parfum Gucci – Guilty Absolute

Guilty Absolute – un parfum intens, pentru bărbatul pasional și seducător.

  • Anul lansării: 2017.
  • Stil: Lemnos.
  • Notele de bază: Vetiver, tonuri lemnoase.
  • Potrivit: În special pentru seară, la ocazii speciale.
  • Persistența parfumului: 7-8 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un miros puternic, de lungă durată.

Gucci Guilty Absolute a fost creat folosind amestecul unic marca Gucci, de uleiuri de paciuli, vetiver și goldenwood, pentru a completa notele de vârf din piele. Este un parfum clasic, senzual și masculin.

Componentele individuale sunt bine armonizate, astfel încât aroma nu se schimbă odată cu trecerea timpului.

Apă de toaletă Gucci by Gucci Sport

Parfumul este un tribut adus bărbatului modern, care iubește viața.

  • Anul lansării: 2010.
  • Stil: Lemnos-aromat.
  • Notele de bază: Cardamom, patchouli, grapefruit, lămâie, esențe lemnoase.
  • Potrivit: Atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 4 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un miros puternic.

Gucci by Gucci Sport este un alt parfum inclus în topul celor mai bune parfumuri bărbătești. Cu o aromă specială, Gucci by Gucci Sport este o apă de toaletă proaspătă și vibrantă, ideală pentru bărbații aflați mereu în mișcare.

În loc să-și concentreze atenția asupra notelor acvatice pentru a oferi un sentiment de prospețime, acest parfum masculin înglobează mirosurile ierboase.

Grapefruitul, mandarina și chiparosul din notele de vârf aduc o aromă specială, în timp ce smochinul, cardamomul, vetiverul, ambreta și paciuliul din notele de bază oferă sprijin compoziției și o senzație de proaspăt.

Ideal pentru ținute casual, Gucci by Gucci Sport impresionează prin aroma sa intensă. Un amestec excelent, ideal pentru bărbatul rafinat care iubește sportul. Viva la Gucci!

Top parfumuri bărbați – Hermes

Apă de parfum Hermes, Terre d’Hermes Eau Intense Vetiver

Ideal pentru bărbații care adoră aromele clasice.

  • Anul lansării: 2018.
  • Stil: Lemnos-aromat.
  • Notele de bază: Vetiver, olibanum, paciuli și lemn de chihlimbar.
  • Potrivit: Este ideal pentru a fi folosit ziua.
  • Persistența parfumului: 7-9 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un miros puternic, de lungă durată.

Hermès aduce un omagiu pădurilor bogate și fructelor de pădure prin intermediul acestui parfum lemnos-aromat, inclus în tipul celor mai bune parfumuri bărbătești.

Acest amestec masculin, îmbină într-un mod armonios notele proaspete de portocale și grapefruit cu piper de Szechuan și condimente care captează atenția. Cu tonuri lemnoase de cedru și vetiver, precum și adaosuri minerale de silex, Terre d’Hermes Eau Intense Vetiver te va duce cu gândul la munți stâncoși, lanțuri alpine și păduri întinse.

Apă de toaletă Hermes Terre D’Hermes

Hermes Terre D’Hermes, un parfum inspirat din elementele naturii.

  • Anul lansării: 2006.
  • Stil: Lemnos-picant.
  • Notele de bază: Benzoin, vetiver, cedru, patchouli.
  • Potrivit: Este ideal pentru a fi atât ziua, cât și seara.
  • Persistența parfumului: 4-6 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un miros puternic, inconfundabil, de lungă durată.

În ciuda faptului că este un parfum lemnos-picant, Terre d’Hermès prezintă un amestec bogat de note armonioase, o explozie de portocale, grapefruit dulce-amar și piper, cedru, vetiver și paciuli.

Rezultatul final este o compoziție care calmează și emoționează în același timp. De fapt, Terre d’Hermès amintește de o livadă de portocali mediteraneană. Grație mirosului său inconfundabil îți poți imagina cu ușurință fructele coapte, pământul uscat și pietrele prăfuite sub soarele de vară.

Top parfumuri bărbați – Jean Paul Gaultier

Apă de toaletă Jean Paul Gaultier – Ultra Male Intense

Un parfum clasic, într-o sticlă celebră.

  • Anul lansării: 2015
  • Stil: Oriental
  • Notele de bază: vanilie, cihlimbar, cedru, patchouli.
  • Potrivit: Este ideal pentru a fi atât ziua, cât și seara.
  • Persistența parfumului: 6-8 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un miros puternic, de lungă durată.

Ultra Male Intense, marca Jean Paul Gaultier, este o reinterpretare a popularului Le Male din 1995. Această apă de toaletă cu o aromă magnifică și un miros mai picant decât Le Male – este o combinație irezistibilă între lavandă neagră și vanilie lemnoasă.

Parfumul te cucerește imediat, iar interesant este faptul că anumite note lasă loc altora, odată cu trecerea orelor.

Notele de vârf înglobează bergamota, perele, menta, levănțica și lămâile, în timp ce notele de mijloc te cuceresc cu mirosul de scorțișoară, salvie și chimen. Cele care fac parfumul atât de special sunt notele de bază, de vanilie, chihlimbar, cedru și patchouli, care se împletesc armonios cu celelalte arome.

Pe lângă mirosul său special, design-ul sticlei este și el la fel de special. Prin urmare, dacă ești în căutarea unui parfum încântător, Ultra Male Intense trebuie neapărat trecut pe lista preferatelor.

Apă de toaletă Jean Paul Gaultier – Le Beau

Jean Paul Gaultier Le Beau transformă orice bărbat într-un seducător irezistibil.

  • Anul lansării: 2019.
  • Stil: Lemnos-aromatic.
  • Notele de bază: tonka.
  • Potrivit: Este ideal pentru a fi folosit atât ziua, cât și seara.
  • Persistența parfumului: 6-8 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un miros intens și fresh, de lungă durată.

Jean Paul Gaultier Le Beau este o apă de toaletă cu adevărat masculină, perfectă pentru bărbații puternici, care știu ce vor. Parfumul, care este ultra sexy și seducător, conține arome lemnoase.

Pe lângă aceste mirosuri îmbietoare și atractive, această apă de toaletă se mândrește cu note calde de bergamotă amestecate cu arome de cocos. Baza din boabe de tonka dă întregii compoziții o notă jucăușă, cu o atingere de vanilie.

Jean Paul Gaultier – Le Beau, unul dintre cele mai bune parfumuri bărbătești, este ideal pentru orice bărbat care vrea să se simtă irezistibil.

Top parfumuri bărbați – Bvlgari

Apă de parfum Bvlgari Man in Black

Un parfum senzual și oriental, reinventat pentru bărbați.

  • Anul lansării: 2014
  • Stil: Oriental.
  • Notele de bază: lemn de guaiac, rășină benzoică, boabe de tonka.
  • Potrivit: Este potrivit atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 6-8 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un miros puternic, de lungă durată.

Bvlgari Man in Black exprimă caracterul impulsiv și misterios al flăcărilor, prin intermediul aromei sale inconfundabile. Notele de vârf – tutunul, condimentele și romul sunt ulterior înlocuite de notele de mijloc – florale, în timp ce nota dominantă este cea de rășină benzoică.

Așadar, aroma sa este sofisticată și masculină și scoate în evidență forța virilă și seducție irezistibilă în egală măsură.

Bvlgari Man in Black este versatil și poate fi purtat în orice anotimp, fiind potrivit atât pentru zi, cât și pentru seară. Prin urmare, nu este de mirare că este inclus în topul celor mai bune parfumuri bărbătești.

Apă de toaletă BVLGARI Aqva Amara

Un parfum de poveste, conceput pentru clipe de neuitat.

  • Anul lansării: 2014.
  • Stil: Lemnos-acvatic.
  • Notele de bază: Frunze de paciuli de Indonezia și olibanum.
  • Potrivit: Este potrivit atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 4-6 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un miros intens.

Cu un fler mediteranean, Bvlgari Aqua Amara este un parfum distins pentru bărbați, plin de energie și caracter. Lansat în 2014, acest parfum modern este un amestec unic de mandarină siciliană, neroli, paciuli indonezian și tămâie, care formează o aromă încântătoare.

Cu o sticlă cu un design modern, de culoarea cuprului, Bvlgari Aqua Amara este potrivit pentru a fi purtat în special primăvara și vara. Pe lângă faptul că miroase impresionant, parfumul persistă mai mult de 6 ore.

Top parfumuri bărbați – Givenchy

Apă de toaletă Givenchy Pi

Parfumul potrivit bărbaților rafinați.

  • Anul lansării: 1999.
  • Stil: Oriental-lemnos.
  • Notele de bază: Boabe de tonka, migdale, rășină benzoică, vanilie și cedru.
  • Potrivit: Este potrivit pentru seară.
  • Persistența parfumului: Mai mult de 4 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un miros puternic, de lungă durată.

Pi sau π (a șaisprezecea literă a alfabetului grecesc) este un parfum oriental-lemnos, potrivit bărbaților rafinați.

Busuiocul, rozmarinul, tarhonul și neroli dau un accent de prospețime acestei arome orientale, iar întreg amestecul este completat de o notă puternic accentuată de lemn de guaiac care se îmbină cu note de vanilie, tonka și rășină de benzoin.

Givenchy Pi este inclus în topul parfumurilor bărbătești persistente, cât și în topul celor mai bune parfumuri bărbătești.

Apă de parfum Givenchy – Gentleman Boisee

Gentleman Boisee  este ideal pentru bărbatul pasional și grijuliu.

  • Anul lansării: 2020.
  • Stil: Lemnos-picant.
  • Notele de bază: Lemn de santal, note lemnoase, paciuli.
  • Potrivit: Este potrivit pentru seară.
  • Persistența parfumului: 8-10 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un miros puternic, de lungă durată.

Gentleman Boisee este un remarke al clasicului omonim din 1974, un parfum vibrant, special conceput pentru bărbații care depășesc cu grație rigorile lumii contemporane. Gentleman Boisee este pentru bărbatul pasional și grijuliu a cărui atracție provine atât din forța sa, cât și din blândețea sa – un contrast surprinzător care se reflectă în parfumul său.

Esența parfumului Gentleman Boisee te încântă la început cu mirosul picant al piperului negru cu coriandru, urmat de o îmbrățișare caldă între accentele de cacao și eleganța sofisticată a irisului. Experiența senzorială este îmbunătățită de notele lemnoase de lemn de santal.

Gentleman Boisee, unul dintre cele mai bune parfumuri bărbătești, sporește senzualitatea oricărui bărbat.

Top parfumuri bărbați – Creed

Apă de parfum Creed – Aventus

Un parfum senzual, îndrăzneț și contemporan.

  • Anul lansării: 2010.
  • Stil: Fructat.
  • Notele de bază: Mosc, lichen, vanilie si Ambergris.
  • Potrivit: Este potrivit atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: Mai mult de 8 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un miros puternic, de lungă durată.

Lansat în anul 2010, pentru a sărbători 250 de ani de la apariția brandului Creed, parfumul Aventus celebrează puterea, viziunea și succesul unui bărbat. Aventus, un parfum de lux, este inspirat de curajul și eroismul împăratului Napoleon, cel care a purtat războaie, a trăit vremuri de pace și a simțit cu adevărat ce este dragostea.

Parfumul te încântă cu note de vârf de coacăze negre și bergamotă italiană, amestecate cu mere Calville Blanc și ananas. Notele de mijloc au o tentă lemnoasă, compleșitoare, fiind completate de notele de bază, de mușchi de stejar, chihlimbar și vanilie.

Creed – Aventus este un parfum care, cu siguranță, își face cunoscută prezența.

Creed Original Vetiver

Un parfum cu o aromă proaspătă și senzuală, care completează stilul oricărui bărbat.

  • Anul lansării: 2004.
  • Stil: Lemnos-condimentat.
  • Notele de bază: Mosc și Ambergris.
  • Potrivit: Este potrivit atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: Mai mult de 8 ore.
  • De ce să-l cumperi: Este un parfum de lux, cu un miros puternic, de lungă durată.

Creed Original Vetiver, inclus și el în topul parfumurilor pentru bărbați, este un parfum proaspăt, cu aromă de citrice, potrivit bărbaților care apreciază bunul gust.

Acest parfum fin este popular și la modă grație notelor de bergamotă și portocală amăruie; coriandru, erbaceu și lemn de santal. Prospețimea sa provoacă acea senzație de „abia ieșit din duș”, așa că nu este de mirare că Original Vetiver este adorat și de femei.

Parfumul poate fi purtat atât și ziua, cât și noaptea, fiind potrivit pentru orice anotimp.

Top parfumuri bărbați – Burberry

Apă de toaletă Burberry Classic

Burberry Classic, un parfum clasic.

  • Anul lansării: 1995.
  • Stil: Lemnos-aromat.
  • Notele de bază: Ambra, lemn de cedru.
  • Potrivit: Este potrivit atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 4-6 ore.
  • De ce să-l cumperi: Este un parfum cu un miros puternic și o aromă aparte.

Burberry Classic este o combinație liniștitoare de arome. Levănțica, menta, cimbrul și bergamota compun notele de vârf, în timp ce notele de mijloc sunt un amestec de mușcată, mușchi și lemn de santal. Chihlimbarul, lemnul de cedru și boabele de tonka alcătuiesc notele de bază ale parfumului, ele fiind profunde și aduc o aromă proaspătă, care persistă mult timp.

Burberry este un nume de marcă clasic care reprezintă clasă și rafinament, iar acest parfum este ideal pentru bărbații care știu ce înseamnă bunul gust.

Apă de toaletă Burberry London

Burberry London completează cu stil vestimentația oricărui bărbat.

  • Anul lansării: 2006.
  • Stil: Oriental.
  • Notele de bază: Lemnul de guaiac, frunze de tutun și smirnă.
  • Potrivit: Este potrivit atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: Mai mult de 4 ore.
  • De ce să-l cumperi: Este un parfum care miroase grozav.

Burberry a reușit să reunească moda, istoria și frumusețea Londrei într-un parfum sofisticat pentru bărbați. Burberry London este un parfum picant, cu tentă orientală, care completează cu stil vestimentația oricărui bărbat.

Notele de vârf de bergamotă, scorțișoară, lavandă și piper se împletesc cu notele de mijloc, de mimoză și vin dulce de porto. Notele de bază (de lemnul de guaiac, frunze de tutun și smirnă) sunt cele mai captivante și devin mai atrăgătoare pe măsură ce intră în contact cu pielea.  

Inclus și în topul celor mai bune parfumuri bărbătești, Burberry London este un parfum individualist, elegant și atemporal.

Top parfumuri bărbați – Moschino

Apă de parfum Moschino – Toy Boy

Toy Boy reflectă energia și intensitatea bărbatului modern.

  • Anul lansării: 2019.
  • Stil: Lemnos-condimentat.
  • Notele de bază: Lemnul de santal, cashmeran, ambra, vetiver de Haiti.
  • Potrivit: Este potrivit atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: Mai mult de 6 ore.
  • De ce să-l cumperi: Este un parfum persistent și miroase grozav.

Nu există nicio interpretare greșită a viziunii lui Jeremy Scott despre bărbatul modern Moschino. Toy Boy, cel mai recent parfum masculin al brandului Moschino uimește atât prin mirosul său, cât și prin sticla sa cu un design inedit.

Notele de vârf, din chihlimbar, fructe de pădure roz și nucșoară indoneziană, frunze de păr și muguri de cuișoare creează o aromă seducătoare. Acestea se împletesc armonios cu notele de mijloc, de trandafir, magnolie, vetiver și ambroxan. Cele care ies cu adevărat în evidență sunt notele de bază, de lemnul de santal, cashmeran, ambra, vetiver de Haiti, ele fiind și cele care dau un farmec aparte parfumului.

Toy Boy reinterpretează eleganța și este perfect pentru bărbatul dinamic și entuziast, căruia nu îi este teamă să își dezvăluie latura jucăușă.

Apă de toaletă Moschino Uomo

Este ideal pentru a primi o mulțime de complimente.

  • Anul lansării: 1998.
  • Stil: Floral-lemnos
  • Notele de bază: Mosc, cedru, lemn de trandafir brazilian și ambra.
  • Potrivit: Este potrivit atât pentru zi, cât și pentru seară, fiind potrivit ținutelor casual.
  • Persistența parfumului: Mai mult de 4 ore.
  • De ce să-l cumperi: Este un parfum cu un miros aparte.

Moschino Uomo este un parfum masculin care va capta cu siguranță atenția celor din jurul tău, grație aromei sale speciale. Notele de coriandru picant, kumquat suculent, aldehide și ciclamen se amestecă armonios pentru a crea un miros de neuitat. O notă de lemn de trandafir brazilian îi completează aroma.

Acest parfum, inclus în topul parfumurilor pentru bărbați, a fost creat de Moschino și este o alegere excelentă pentru purtarea zilnică la birou sau pentru o seară în oraș cu acea persoană specială.

Top parfumuri bărbați – Carolina Herrera

Apă de toaletă Carolina Herrera

Parfumul perfect pentru gentlemanii moderni.

  • Anul lansării: 2015.
  • Stil: Pieloasă.
  • Notele de bază: Piele, benzoin, tonuri lemnoase.
  • Potrivit: Este potrivit în special pentru seară.
  • Persistența parfumului: 4-6 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un miros puternic.

Carolina Herrera Prive este un parfum oriental – lemnos, cu aromă de pielărie, captivant și luxos. Compoziția îmbină note de whisky cu piele.

Notele de vârf conțin acorduri de grapefruit, pomelo și whisky, iar notele de mijloc te cuceresc cu mirosul de lavandă, salvie, cimbru roșu și cardamom. Boabele de tonka, benzoin și piele formează notele de bază și dau un farmec aparte combinației irezistibile de arome a apei de toaletă Prive, unul dintre cele mai bune parfumuri bărbătești din lume.

Apă de toaletă Carolina Herrera – Bad Boy

Bad Boy este o expresie parfumată a dualității, reprezentând natura îndrăzneață a omului modern.

  • Anul lansării: 2019.
  • Stil: Picant-oriental
  • Notele de bază: Tonka, cacao.
  • Potrivit: Este potrivit atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: Mai mult de 4 ore.
  • De ce să-l cumperi: Are un miros puternic și o aromă aparte.

Parfumul Carolina Herrera – Bad Boy este în același timp puternic și sensibil, cât și încrezător și relaxant. Acesta reprezintă bărbații rebeli, care își trasează propriul drum și își creează propriile principii.

Sticla de parfum este la fel de uimitoare pe cât este și parfumul, cu un design aparte, simbolizând puterea și caracteristicile îndrăznețe ale bărbatului modern.

Inclus în topul parfumurilor pentru bărbați, Carolina Herrera Bad Boy este o călătorie complexă pentru simțuri. Parfumul te cucerește cu note atrăgătoare de piper, amestecate cu vibrația citrică a bergamotei verzi. Caracteristicile dualității continuă în notele de mijloc ale parfumului, unde lemnul de cedru și salvia aduc o eleganță magnetică. Adevăratul secret constă în notele de bază care înglobează un amestec senzual de tonka și cacao, rezultând un parfum masculin rafinat.

Prin urmare, Bad Boy este un simbol al masculinității moderne.

Top parfumuri bărbați – Lacoste

Apă de toaletă Lacoste Pour Homme

Lacoste Pour Homme este un parfum care evidențiază eleganța bărbatului modern.

  • Anul lansării: 2002.
  • Stil: Aromatic-lemnos.
  • Notele de bază: Lemn de santal, vanilie, mosc, cedru, rom, galeopsis ladanum.
  • Potrivit: Este potrivit atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 4-6 ore.
  • De ce să-l cumperi: Este un parfum masculin care miroase grozav.

Lacoste Pour Homme este ideal pentru a fi purtat zi de zi. Indiferent dacă te antrenezi în sala de sport sau trimiți email-uri de la birou, Lacoste Pour Homme este acel ceva care îți dă un farmec aparte.

Parfumul are o aromă proaspătă, dar rafinată, și se potrivește bărbaților de orice vârstă. Notele de vârf, de măr, bergamotă și prună dau o aromă specială și se completează perfect cu notele de mijloc, de scorțișoară, ienupăr, piper roz și cardamom.

Notele de bază, de lemn de santal, boabe de vanilie, rom și cedru fac acest parfum ideal pentru o personalitate puternică.

Apă de toaletă Lacoste L.12.12 Blanc-Pure

Un parfum care demonstrează că eleganța pură nu se demodează niciodată.

  • Anul lansării: 2011.
  • Stil: Aromatic-lemnos.
  • Notele de bază: Piele, vetiver, velur, cedru.
  • Potrivit: Este potrivit atât pentru zi, cât și pentru seară.
  • Persistența parfumului: 5-6 ore.
  • De ce să-l cumperi: Un parfum masculin care miroase grozav.

Jucătorul francez de tenis Rene Lacoste și-a creat primul tricou polo în 1927. Codul său este L.12.12. („L” reprezintă Lacoste, numărul 1 simbolizează materialul „Petit Piqué” folosit, 2 reprezintă mânecile scurte și 12 este numărul de prototipuri realizate înainte de produsul final). Lacoste a lansat astfel trei noi parfumuri masculine inspirate de tricourile polo. Trei parfumuri care au culori reprezentative : alb, albastru și verde.

Pe lângă o notă sportivă comună, fiecare parfum posedă un caracter olfactiv diferit. Albul reprezintă simplitatea, eleganța și prospețimea, albastrul simbolizează intensitatea, viața acvatică și bărbăția, iar verdele reprezintă natura și vibrațiile bune.

L.12.12 Blanc-Pure este un parfum clasic, floral-lemnos. Notele de vârf sunt grapefruit, cardamom, rozmarin și frunza de cedru, amestecate cu notele de mijloc de tuberoza mexicană și ylang-ylang. Notele senzuale de piele, vetiver, velur și cedru formează notele de bază.

Lacoste L.12.12 Blanc-Pure, inclus în topul parfumurilor pentru bărbați, este un parfum răcoritor, ideal pentru zilele calde de primăvară și vară.

Design-ul sticlei parfumului Lacoste L.12.12 Blanc-Pure este simplu și elegant, marcat cu logo-ul mărcii – celebrul crocodil. Textura de pe suprafața sticlei amintește de cea a unui tricou polo.

Te-a ajutat acest articol?

Lasă un comentariu

2023 eReview. Toate drepturile rezervate.

error:
eReview
Logo
Register New Account
Resetează parola